- Noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, propusă de Ministerul Educației, a stârnit un val de critici vehemente.
- Profesori și scriitori acuză o listă de autori depășită, care ar îndepărta elevii de lectură și ar genera aversiune față de literatură.
- Coordonatoarea programei apără viziunea, susținând că literatura nu este doar despre plăcere, ci despre dezvoltarea gândirii critice, cu flexibilitate pentru profesori.
În viață nu faci mereu ceea ce-ți place! Asta le transmit adesea profesorii elevilor. Dar când vine vorba de educație, întrebarea capătă nuanțe. Ministerul Educației a readus în atenția publică o controversă veche, punând în dezbatere noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Subiectul, aparent tehnic, a aprins spiritele în rândul specialiștilor, scoțând la iveală vechi dileme despre ce ar trebui să învețe copiii noștri și, mai ales, cum. Lista autorilor recomandați, care include nume precum cronicarul Miron Costin sau dramaturgul Costache Negruzzi, a devenit punctul nevralgic al unei dezbateri ce atinge esența educației literare în secolul XXI.
Școală nouă, materie veche
Paradoxul noii programe de română este că, deși se dorește o reformă a învățământului, pare să ancoreze educația literară în trecut. Lista de autori propusă pentru clasa a IX-a conține nume venerabile. Însă mulți critici consideră că această selecție este complet ruptă de realitatea și interesele adolescenților de astăzi. Profesorul Ștefan Baghiu, de pildă, a formulat un verdict tranșant. El afirmă că programa este „mai învechită decât programa din anii '90”. Această remarcă punctează o problemă profundă: un sistem educațional care se luptă să țină pasul cu transformările societale rapide, oferind tinerilor o literatură percepută ca aridă și dificil de asimilat. Criticii subliniază că, într-o eră dominată de informație rapidă și medii digitale, o abordare tradițională riscă să alieneze și mai mult elevii de lectură și de înțelegerea valorii literaturii.
Rețeta dezastrului
Perspectiva că elevii ar putea fi îndepărtați iremediabil de literatură este una care îngrijorează profund. Scriitorul Radu Vancu a sintetizat această teamă printr-o observație dureroasă și directă. „Dacă vrem să-i facem pe elevi să urască literatura, asta e rețeta perfectă.” Această afirmație reprezintă un punct de vedere răspândit în rândul celor care militează pentru o modernizare substanțială a conținutului educațional. Ei susțin că expunerea elevilor la texte arhaice, fără un context relevant și fără o pedagogie adaptată, nu face decât să creeze o barieră. Iar asta transformă actul lecturii într-o corvoadă.
Însă, Oana Fotache Dubălaru, coordonatoarea grupului de profesori care a elaborat programa, oferă o viziune diferită. Ea a explicat că „una din vechile definiții ale literaturii este îmbinarea utilului cu plăcutului. Nu putem avea numai plăcere în viață”. Perspectiva sa este că literatura are și un rol formativ. Rolul este de a dezvolta gândirea critică și capacitatea de analiză, nu doar să ofere un divertisment.
O contradicție utilă sau plăcută?
Argumentul Oanei Fotache Dubălaru merge mai departe. Ea sugerează că un accent exclusiv pe „plăcere” ar denatura, de fapt, scopul fundamental al educației. Ea adaugă că profesorii au o libertate considerabilă în alegerea textelor. Programa este astfel departe de o „listă închisă, obligatorie, cu o listă fixă de autori”. Conform acesteia, „profesorul poate alege anumiți autori, mai vechi, mai noi, care să trezească curiozitatea pentru apariția literaturii ca fenomen, pentru apariția motivației de a scrie”. Această flexibilitate ar permite, în teorie, adaptarea la nevoile și interesele specifice ale fiecărei clase. Asta transformă programa dintr-o impunere rigidă într-un cadru orientativ. Cu toate acestea, critica nu se încheie.
Chiar și cu această libertate declarată, prezența explicită a autorilor din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea, fără o modernizare a abordării, continuă să fie percepută ca un obstacol. Întrebarea rămâne: poate fi o programă școlară, concepută pentru a dezvolta gândirea, și totodată suficient de atractivă pentru a inspira pasiunea pentru lectură? Răspunsul la această dilemă stă probabil în abilitatea profesorilor de a naviga cu măiestrie între „util” și „plăcut”. Profesorul devine responsabil cu transformarea vechile texte în punți către înțelegerea lumii contemporane, nu în ziduri de neatins. Este o provocare la care școala românească trebuie să răspundă. Pentru asta trebuie să evite polarizarea și să caute soluții care să inspire, nu să descurajeze.
Câteva note în plus în ce privește discuția legată de programă
L-am auzit pe Emanuel Modoc explicând în ce fel a trecut studiul literaturii române. A pornit de la paradigma formulată în anii 20' ai secolului XX, imediat după marea unire. Era momentul când Mihail Dragomirescu- estetician - orientata programa spre capodopere ale literaturii române. Evident, prezentarea a continuat cu:
- anii 30' Nicolae Cartojan- perspectiva istorică în școală.
- 50' care continuă abordarea din perspectivă istorică și adaugă realismul socialist.
- 70' Alexandru Piru mizează pe recuperarea interbelicului, în sens diacronic. În plus apar tema unității naționale dar și cadrarea universală a reperelor canonice românești.
- 1987 Zoe Dumitrescu Bușulenga- unitatea națională, cadrarea universală, și ideea de literatură ca formulă de recreeare a realității
- 1995 (influența lui Nicolae Manolescu)- structura diacronică și ideile națională și recreare a realității în literatură
- 2009 reforma conceptuală girată de Liviu Papadima pune accentul pe competențe în comunicare. Adaugă perspectiva tematică (adolescența, joc și joacă, aventură, lumi fantastice, confruntări etice și civice etc.). Aceasta ar fi permis profesorului să aducă la clasa a IX-a referințe contemporane.
- 2025 - cel mai bine este să citez miza formulată de Oana Fotache Dubălaru, coordonatoarea grupului care a propus noua programă: ”E important să înțeleagă că literatura română e valoroasă, complexă, diversă și racordată la curentele literare și culturale europene.”
Ruxandra Gîdei formulează în și mai atent modurile în care literatura este predată la liceu în țările în care cifrele legate de apetența pentru lectură au evoluat mai bine. Literatură contemporană, genuri mistery, fantasy, istoria literaturii vechi este abordată mai târziu în țările scandinave. Danemarca este exemplul invocat. Ca și Irlanda, unde literatura clasică este pusă în relație cu formule de film sau musical de azi.
