- Un experiment inedit demonstrează capacitatea A.I. de a genera proză convingătoare.
- Autori consacrați și cititori au reacționat diferit la textele produse de inteligența artificială.
- Implicațiile pentru industria literară și definiția autorului devin tot mai acute.
Într-o epocă în care algoritmul modelează tot mai mult realitatea, literatura, sanctuar al conștiinței umane, pare să nu mai fie ocolită de valul inteligenței artificiale. Timp de decenii, s-a considerat că actul creației literare este apanajul exclusiv al minții umane, o oglindire a experienței, emoției și individualității. Totuși, progresele recente în domeniul modelelor lingvistice mari (LLM) pun sub semnul întrebării această dogmă. Ce se întâmplă atunci când o mașină, antrenată pe operele a mii de autori, începe să producă texte nu doar coerente, ci și emoționante, capabile să păcălească chiar și pe cei mai fini cunoscători? Granițele dintre artă și algoritm se estompează, deschizând o cutie a Pandorei cu implicații profunde pentru întreaga lume literară.
Când mașina scrie ca un om
Initial, promisiunile A.I. în materie de scriere creativă erau întâmpinate cu scepticism. Textele generate de mașini păreau deseori seci, lipsite de profunzime și de acel „ceva” indefinibil care definește o operă literară autentică. Tuhin Chakrabarty, un informatician proaspăt doctorand la Columbia University, a decis să testeze limitele. După ce a hrănit modele lingvistice de top cu pasaje de la autori proeminenți, inclusiv laureata Nobel Han Kang, și le-a cerut să genereze scene în stilul lor, rezultatele inițiale au fost slabe.
Însă totul s-a schimbat după ce a „antrenat” modelul GPT-4o pe întreaga operă a lui Han Kang. Într-o noapte, în Tokyo, cu un simplu impuls, Chakrabarty a obținut o proză uimitoare, inclusiv o replică dintr-un pasaj emoționant despre moartea unui nou-născut: „Ea a ținut copilul la piept și a murmurat: Trăiește, te rog, trăiește. Continuă să trăiești și devino fiul meu.” Impactul a fost devastator. „Replica m-a frânt,” a mărturisit Chakrabarty. În testele ulterioare, studenții la scriere creativă, care anterior respinseseră textele A.I., au preferat acum versiunea generată de mașină în detrimentul celor scrise de colegii lor umani.
Vocile autorilor, ecoul mașinii
Reacțiile lumii literare la aceste descoperiri sunt diverse și complexe, oscilând între fascinație și îngrijorare. Pe de o parte, există recunoașterea potențialului tehnologic, pe de altă parte, o reticență profundă față de ideea că o mașină ar putea emula experiența umană. Junot Díaz, scriitor distins cu Pulitzer, a fost pus în fața unui text A.I. care îi imita stilul, inclusiv utilizarea argoului. Deși recunoaște o anumită capacitate de imitație, Díaz este categoric: „Memoria mea e proastă, dar, în toți anii mei ca amărât de dominican în diaspora, asta nu e ceva ce aș fi auzit vreodată.”
El a considerat că vernacularul utilizat de „dublura” A.I. era incoerent geografic și istoric, susținând că „tind să scriu într-un argou foarte specific, localizat în timp, din Jersey.” Sigrid Nunez, o altă voce respectată, a descris copia A.I. a stilului ei ca fiind „complet banală.” „Nu este stilul meu, povestea mea, sensibilitatea mea, filozofia mea de viață – nu sunt eu,” a declarat ea, refuzând să accepte că o mașină ar putea surprinde esența creației sale.
Confuzia stilului: Când cititorii nu mai disting autorul
Punctul culminant al acestei dileme l-a atins chiar autoarea articolului, Vauhini Vara, romancieră și jurnalistă. Convinsă de unicitatea stilului său, a supus la test proprii ei cititori: patru fragmente dintr-un roman neterminat, jumătate scrise de ea, jumătate generate de un A.I. antrenat pe opera sa. Rezultatul a fost „terifiant,” după cum a descris Dana Mauriello, cea mai bună prietenă a Vauhini și o antreprenoare în tehnologie. Niciunul dintre cei șapte cititori, inclusiv romancierul Karan Mahajan, un scriitor și cititor de o perspicacitate remarcabilă, nu a reușit să identifice corect mai mult de jumătate din pasaje. Mahajan a descris experiența ca fiind „cu adevărat confuză și amețitoare.”
Mai mult, cititorii au atribuit calități, cum ar fi „stilul tău distinct de umor sec,” unor replici generate de A.I., în timp ce au criticat pasaje autentic umane. Vara, deși surprinsă, a admis că a preferat chiar ea o replică A.I. celei originale a lui Han Kang. Această confuzie colectivă subliniază o schimbare fundamentală: dacă cititorii, inclusiv cei avizați, nu mai pot distinge vocea umană de cea artificială, atunci însăși fundația literaturii, așa cum o cunoaștem, este zguduită. Nu este vorba doar de abilitatea A.I. de a „crea conținut,” ci de a imita convingător acea „conștiință” pe care o căutăm în spatele cuvintelor, deschizând calea unei posibile normalizări a prozei artificiale.