LoginRegister

citEsti. Sitcom în antichitate

„Dincolo de turn, un soare roșu imens, care ocupă jumătate de cer”. Ești pe lângă Sicilia antică. Anul e 412 înainte de Hristos. Atenienii sunt prinși cu ale lor, Războiul Peloponesiac face ravagii. Ce fac doi olari fără altă treabă, Gelon și Lampo? Unul e optimist și pus pe glume. Altul e țâfnos și trist. Dar citit. Decid să monteze „Medeea” lui Euripide chiar într-o carieră de piatră, cu invadatorii prizonierii pe post de actori! Ferdia Lennon, în „Fapte glorioase”, îmbină umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut multipremiat. E o comedie neagră despre solidaritate, absurd și puterea artei. Pe măsură ce Gelon și Lampo negociază replicile lui Euripide pentru brânză și pâine, tu pornești într-o aventură tragicomică unde speranța încolțește chiar și în cel mai sumbru context. Stai să vezi cum un poveștile pot să îți rescrie istoria.
„În ultima noapte, a fost o furtună din acelea care fac câinii să urle, copiii să plângă și țiglele să zboare de pe acoperișuri, amestecându-se cu frunzele căzute, iar oamenii au spus că ăsta e un semn bun”.