- O mișcare națională, susținută de cercetări extinse, transformă predarea lecturii și scrierii în Statele Unite.
- Decodarea și înțelegerea limbajului devin pilonii esențiali ai noilor abordări pedagogice.
- Provocările impuse de implementare necesită sprijin financiar, formare a cadrelor didactice și adaptarea structurii școlare.
În peisajul educațional american, o reformă profundă este în plină desfășurare, redefinind modul în care copiii învață să citească și să scrie. După decenii de dezbateri intense asupra celei mai eficiente metodologii de alfabetizare, educatorii converg acum către o abordare bazată pe „știința lecturii” – un corp vast de cercetări din neuroștiință, științe cognitive, psihologie și educație. Această mișcare nu este doar o schimbare de paradigmă pedagogică, ci o inițiativă legislativă de anvergură, cu peste 40 de state introducând legi menite să inverseze tendința descendentă a rezultatelor la lectură. Implicațiile sunt profunde, afectând regulile de licențiere, programele de pregătire a profesorilor și curricula școlară, cu un accent crescut pe fonetică și pe instrumente de evaluare bazate pe dovezi.
Anatomia lecturii: decodare și înțelegere
La baza „științei lecturii” stă un model teoretic fundamental, „simple view of reading”, care împarte alfabetizarea în două componente esențiale. Prima este decodarea, adică „abilitatea de a conecta sunete și litere în cuvinte”. A doua este înțelegerea limbajului, care presupune „abilitatea de a extrage sensul din vocabular, propoziții și discurs”. Combinate, aceste două abilități formează ceea ce numim înțelegerea lecturii – capacitatea de a da sens unui text. Rebecca Silverman, profesor de educație la Stanford Graduate School of Education, subliniază că „știința lecturii ne arată că ambele seturi de abilități – decodarea și înțelegerea limbajului – sunt necesare și lucrează împreună”.
Această abordare reprezintă o plecare de la conceptul de „balanced literacy” din anii ’90, care, deși intenționa să combine cele două aspecte, a ajuns să se concentreze mai mult pe învățarea prin expunere la text și pe folosirea contextului sau a imaginilor pentru a ghici cuvintele necunoscute, neglijând instruirea explicită și directă a foneticii.
Valul legislativ și catalizatorii săi
Apariția bruscă a legislației bazate pe știința lecturii în ultimii ani, în ciuda faptului că cercetarea a fost dezvoltată pe parcursul a decenii, este rezultatul unei convergențe de factori. Pe de o parte, statele au înregistrat „scăderi ale performanței la lectură pentru mulți elevi”, cu un număr îngrijorător de copii care nu dețin abilitățile necesare până în clasa a treia pentru a face față cerințelor educaționale ulterioare. Pe de altă parte, o mișcare de bază, inițiată de „familiile copiilor care se luptă cu abilitățile de decodare”, a jucat un rol esențial.
Aceste familii au militat activ pentru a evidenția lipsa de sprijin adecvat și pentru a se asigura că alți copii nu vor trece prin aceleași dificultăți. Un rol semnificativ l-a avut și o serie de podcasturi intitulată „Sold a Story”, care a adus o atenție masivă asupra importanței instruirii sistematice și explicite în fonetică. Această combinație de rezultate slabe și activism civic a creat presiunea necesară pentru adoptarea rapidă a reformelor legislative.
Provocările implementării și rolul tehnologiei
Implementarea eficientă a acestor noi legi necesită, însă, o serie de măsuri complementare. Silverman subliniază că legislația trebuie să asigure finanțare adecvată și stimulente pentru pregătirea inițială și continuă a cadrelor didactice, precum și pentru materiale curriculare aliniate noilor standarde. Este crucial să existe un sprijin sporit pentru elevii care se confruntă cu dificultăți, în special cei cu dislexie, care necesită „instruire substanțială”. În plus, tehnologia poate juca un rol de sprijin. Deși Silverman a condus în 2024 o meta-analiză care a arătat că intervențiile edtech sunt în general eficiente pentru alfabetizare, ea avertizează că eficacitatea variază.
Programele cele mai eficiente oferă „instruire adaptivă bazată pe evaluări încorporate”, au un „domeniu de aplicare clar și secvențe de construire a abilităților în timp” și includ „oportunități de practică și feedback”. Instrumentele multimedia, gamificarea echilibrată și colaborarea între profesori pot amplifica impactul. Silverman încheie prin a sublinia că „cerem mult de la profesori”, într-un context de criză a personalului didactic, și că este esențial să le oferim sprijinul și infrastructura necesare pentru a naviga această schimbare fundamentală.
