- O preferință marcată pentru narațiunea la persoana întâi domină genul romance, influențată de comunități precum BookTok.
- Cititorii caută imersiunea totală și o înțelegere simplificată, transformând convențiile literare.
- Dezbaterea despre limitările acestei tendințe ridică întrebări esențiale despre evoluția genului și a literaturii în ansamblul ei.
Industria editorială, în special genul romanelor de dragoste, se află în mijlocul unei transformări profunde, modelată nu atât de critica literară, cât de cerințele imperative ale cititorilor contemporani. O schimbare semnificativă în preferințele de perspectivă narativă – o predilecție clară pentru narațiunea la persoana întâi în detrimentul celei de-a treia – domină piața.
Amplificată de fenomene digitale precum BookTok, unde vocile cititorilor capătă o putere fără precedent, această tendință nu este doar o chestiune de gust estetic minor, ci un factor ce reconfigurează relația dintre autor și public, și, posibil, chiar fundația culturii literare. Într-o perioadă de boom al genului romance, întrebarea nu mai este doar ce citesc oamenii, ci și cum vor să citească.
Vocea „Eu”: imersiune și cerințe de piață
Un exemplu al acestei tendințe ar fi pentru platforma Slate, Jennifer Lee, o patiseră de 24 de ani din Connecticut și o influenceriță activă pe BookTok. Cu o bibliografie personală de sute de cărți, ea este categorică: „Urăsc cărțile la persoana a treia”. Într-un interviu, Lee a explicat: „Pur și simplu mă deranjează. Simt că cărțile sunt mai ușor de înțeles când sunt scrise la persoana întâi”.
Această dorință de imersiune totală și de înțelegere simplificată a narațiunii este împărtășită de nenumărați cititori. „Când citesc la persoana întâi, e aproape ca și cum aș zice: Asta sunt eu. Asta sunt eu în carte”, adaugă Lee, subliniind legătura personală și imediată pe care o caută. Această cerință a publicului se traduce direct în piață, determinând autori precum K. Iwancio, specializată în romane de dragoste, să-și adapteze scriitura. După ce a auzit direct de la cititori că nu-i vor citi cărțile scrise la persoana a treia, Iwancio a declarat, cu umor, că a realizat că „trebuie să mă adaptez vremurilor”.
Orizontul limitat: critici și dileme narative
Însă, această preferință covârșitoare nu este lipsită de critici și ridică întrebări esențiale despre evoluția genului și a literaturii în ansamblul ei. Jennifer Prokop, co-gazda podcastului „Fated Mates”, dedicat literaturii romance, oferă o perspectivă nuanțată. Ea este de părere că narațiunea la persoana a treia, prezentă în romane de succes precum „Heated Rivalry” de Rachel Reid, „permite să luăm o distanță față de personaje, iar asta construiește empatie”.
Prokop avertizează că monologul intern al primei persoane, prin focalizarea exclusivă, „limitează tipul de povești pe care le poți spune” și „înghesuie sfera de acțiune” a narațiunii. Ea critică o anume omogenizare a vocilor și o uniformizare a eroilor, observație reieșită din tendința de a crea personaje „prea drăguțe” sau cu o luciditate „aproape divină”, care necesită o „suspendare a neîncrederii” excesivă. Aceste argumente sugerează că, în goana după imersiune și identificare, genul riscă să-și sacrifice complexitatea și capacitatea de a explora perspective multiple, esențiale pentru o înțelegere mai profundă a condiției umane.
Dincolo de reguli: lectura ca experiență personală și evoluție culturală
Contradicția dintre dorința cititorului de a se vedea în poveste și potențialele limitări artistice ale acestei cerințe punctează o dezbatere mai largă despre rolul literaturii. Pe de o parte, dorința de „evadare, nu de învățare”, așa cum o formulează Jennifer Lee, deschide poarta către lectură pentru noi segmente de public. Lee, care în școală „nu a citit niciodată prea mult”, a ajuns acum să citească 50 de cărți pe an. Pe de altă parte, critica avertizează asupra posibilității ca această tendință să erodeze ceea ce face genul special, impunând „trăsături meticuloase pe care un roman trebuie să le posede, până la schematica lingvistică de bază”.
În cele din urmă, lectura rămâne o experiență profund personală. Experimentul lui Lee cu seria „Throne of Glass” de Sarah J. Maas, inițial refuzată din cauza perspectivei la persoana a treia, dar acceptată ulterior, demonstrează că, odată depășit șocul inițial, „creierul se adaptează”. Astfel, chiar și o preferință rigidă poate fi o punte către diversitatea literară, iar genul romance, modelat de aceste curente, continuă să-și rescrie propriile reguli, într-o evoluție continuă a culturii literare.
