Volumul „Învinși și învingători” de Cristina Modreanu surprinde tensiunea dintre aparatul opresiv din România comunistă și viața de zi cu zi a artiștilor care erau oricum expuși excluderii în societatea vremii. Este vorba despre femei și despre cei care aveau o altă orientare sexuală decât majoritatea. Deopotrivă, artiști în culisele scenei socialiste, cum îi numește subtitlul volumului publicat de editura Vremea.
Încă mai așteptăm surprize de la arhivele comunismului românesc?
Din păcate, relația societății românești cu propriul trecut este încă mai degrabă evazivă sau, pe filieră cognitiv-comportamentală, se poate spune că manifestăm un comportament evitant în relație cu trecutul. Incapacitatea noastră funciară de a ne arhiva trecutul, de a-l investiga și interpreta onest, dar mai ales de a ni-l asuma, cu bune și cu rele, este fără îndoială psihanalizabilă. (p.12-13)
Trauma comunistă din România are paralele în lumea artistică din alte zone?
În România comunistă a anilor '60, interpretarea corectă și aprecierea justă a valorii unei producții precum „Inscripție pe o fereastră” de Lorraine Hansberry, traducere de Dana Crivăț, în regia Arianei Kunner nu era pe deplin posibilă din cauza contextului politic al epocii și a presiunii acestui context asupra artiștilor, dar și asupra criticilor care le analizau operele.
Paradoxal este faptul că, tot din motive politice, dar cu sens invers, această piesă a autoarei dramatice afro-americane Lorraine Hansberry a fost marginalizată și în teatrul american, fiind abia acum, în 2023, redescoperită din arhive, într-un nou context socio-politic global în care își găsește relevanța. Faptul că se întâmplă ca și opera regizoarelor din România anilor '60, în speță a Adrianei Kunner, să fie redescoperită în același timp, nu e o simplă coincidență fericită, ci o dovadă că istoria are felul ei special de a se repeta și că fire nevăzute leagă destinele feminine dincolo de barierele geografice și temporale. (p.68)
Amintirea regăsește destinele artiștilor
Cât de delicată este revizitarea unor situații cum este cea a regizorului Dinu Cernescu, deopotrivă urmărit și abuzat de Securitate din cauza orientării sexuale și denunțat ca informator? Mai ales că ați vorbit în ultimii săi ani de viață.
S-a dovedit că nu aveam motive să îmi fac griji că aș fi indiscretă, Dinu Cernescu era o persoană complet liberă, vorbea despre orice și despre tot fără rețineri, amintindu-și cu entuziasm oameni și întâmplări, sărind uneori aiuritor de la o întâmplare din trecut la alta, ca și cum i-ar fi fost frică să nu uite ceva important de spus. Dar și alunecând pe suprafață, poate de teama de a nu coborâ prea adânc într-un trecut care avea, fără îndoială, momentele lui dureroase. Alerga după fiecare frântură de amintire, recuperând în timp real ce se mai putea, legându-le într-un colaj care avea un unic punct de legătură - persoana lui. (p.323)
CRISTINA MODREANU este critic de teatru, curator şi expert în artele spectacolului. Este doctor în teatru al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică. A publicat mai multe cărţi despre teatrul românesc. Este autoarea a numeroase articole în reviste de cultură din România şi din străinătate. Este redactor-şef al revistei de artele spectacolului Scena.ro. Publicația a co-fondat-o în 2008. Este lector universitar la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din cadrul Universităţii Bucureşti. A susţinut conferinţe pe teme teatrale la Valladolid (2004), Berlin (2006), Stockholm (2007). Parcursul său de conferințe continuă la Universitatea din Tel-Aviv (2011), Universitatea din Plymouth (2011), Universitatea California din San Diego (2012). Cristina Modreanu este Fulbright Alumna. A fost visiting scholar al New York University, Tisch School of the Arts, Departamentul Performance Studies, 2011–2012.
