„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” este volumul în care Georgiana Țăranu intră în interstițiile unei perioade paradoxale în istoria mai mult sau mai puțin recentă. Primul interviu cu o carte realizat pe platforma citEști are ca interlocutor volumul publicat de editura Humanitas.
Cum putem să vorbim despre seducție atunci când este vorba despre idei sau ideologii?
Ideile par să ne seducă uneori mai mult decât oamenii. Nicolae Iorga n-a făcut excepție. Ca profesor universitar, istoric, jurnalist, om politic, scriitor, dramaturg și poet, el a fost fascinat de ideea națioală, influențându-și decisiv contemporanii prin modul de promovatre al acesteia. Iorga a fost atras și de alte idei ale epocii, printre care cea a mesianismului carismatic, pe care l-a crezut întruchipat în Benito Mussolini. (p.13)
Seducția bate soluția locală
Știm clar că Nicolae Iorga este o victimă a fanatismului legionar. Cum se împacă acest lucru cu descrierea simpatiei sale pentru Mussolini?
Începând din primăvara anului 1933 și până la moarte Iorga a combătut regimul nazist, virulent în cele mai multe dintre cazuri sau rezervat în doar câteva momente. Pe măsură ce nazismul câștiga teren ca nou model de proiect totalitar, Iorga a părut tot mai preocupat să distingă între „dictatura bună” a lui Mussolini și ”dictatura rea”, a lui Hitler. Istoricul repeta parcă demersul prin care delimitase anterior fascismul italian de replicile sale românești. (p.245)
Cum delimitase Iorga extremismul din România de fascismul lui Mussolini?
În primele trei luni ale anului 1933, Iorga a sperat că venirea lui Hitler la putere nu era decât o farsă tristă. una „din acele crize tragi-comice de care nu scapă în cursul istoriei lui niciun neam”. Tot cu ironie a privit inițial și spre proliferarea mimetismului autohton aferent: „mișcările spre dictatură au creat îndată maimuța națională română. (...) Odată tipul Mussolini era la modă. Acum el e părăsit pentru ca ridiculele sforțări să se îndrepte spre Hitler”. (p.243)
GEORGIANA ȚĂRANU (n. 1987) predă istorie la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius“ din Constanța. Și-a susținut teza de doctorat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. A întreprins stagii de cercetare în arhivele din Roma și Vatican. A publicat studii și articole de specialitate în reviste de profil. A mai publicat lucrarea „Nicolae Iorga și Italia lui Mussolini. Studii” (2015), și a coordonat, alături de Daniel Citirigă și Adrian-Alexandru Herța, volumul „Intelectualii politicii și politica intelectualilor” (2016). În afara activității didactice și de cercetare, este implicată în activități de popularizare a istoriei.
