LoginRegister

Răspunsuri pentru: Ce cărți ți-au schimbat viziunea legată de lectură? Și în ce fel

Avatar
Răzvan Țupa
Mai puțin cunoscut este romanul ”Mușuroiul de furnici” de Paul Henricks. Este un roman care combină suspansul și intriga polițistă dar și ficțiunea plasată în spațiul german după Al Doilea Război Mondial. Eu am început să îl citesc doar ca un pasionat de romane polițiste undeva prin 1993. Și am încheiat fascinat de modul în care în poveste apare o altă poveste și un manuscris misterios. https://www.targulcartii.ro/paul-henricks/musuroiul-de-furnici-univers-1975-975278
Avatar
Răzvan Țupa
Bacovia, Plumb- cartea de la care am aflat că poezia poate să ofere mai mult decât reușesc să explice schemele și curentele stabilite de critică.
Avatar
Răzvan Țupa
”Existența Tragică”, de D.D.Roșca, o carte în care am putut să urmăresc idei care trec din filosofie în literatură și reflectă modurile în care percepem lumea. Dar, mai mult decât atât, esențial a fost faptul că într-o viziune complet pesimistă am putut să găsesc formulată cea mai ofertantă perspectivă asupra motivației: minunea este că poți stabili lucruri coerente în mijlocul unui haos continuu.