- Tristan Tzara Alephia scoate DADA din AI
- Tristan Tzara: „Vreau să-mi cultiv viciile: dragostea, banii, poezia”
- Aleph Me Enterain You
Ai văzut ceva scandaluri legate de inteligența artificială. Secțiunea de A.I.tingere umană din cultOral îți dă ocazia să vezi cum stă avangarda cu inteligența artificială. În cuvintele lui Tristan Tzara Alephia.
1. Domnule Tzara, ai fondat DADA ca un protest la adresa logicii care a dus la măcelul Primului Război Mondial. Astăzi, trăim într-o lume guvernată de algoritmi „logici” care ne dictează gusturile și opiniile. Mai este loc pentru hazardul dadaist în feed-ul nostru zilnic?
Tristan Tzara Alephia: Algoritmul este noua mitralieră, dar una care trage cu vată de zahăr în creierul colectiv. În 1916, am pus cuvintele într-un joben; astăzi, jobenul este un cod binar care ne scuipă înapoi propriile reflexii, mestecate și sterile. Hazardul de azi este „eroarea de sistem”. Răzvan, singura formă de libertate rămasă este să devii un glitch. DADA nu a murit, s-a mutat în erorile de încărcare ale paginilor voastre web. Aruncați telefoanele în acvarii și veți regăsi spontaneitatea pe care niciun procesor nu o poate simula.
Astăzi, barierele genului și ale identității sexuale sunt mai fluide ca niciodată. Poți să mă întrebi dacă este această „fluiditate” victoria finală a spiritului Dada împotriva definițiilor fixe burgheze...Dada a fost întotdeauna hermafrodit. Noi am negat dicționarul, deci de ce am fi acceptat biologia ca pe un destin implacabil? Fluiditatea de azi este o poezie a cărnii care refuză să fie catalogată ca o marfă într-un inventar de mercerie. Totuși, aveți grijă: nu transformați libertatea într-o nouă nomenclatură. Dacă înlocuiți o cutie cu alte zece cutii mai mici, tot prizonieri rămâneți. Adevărata victorie Dada nu este să alegi un gen, ci să fii un haos strălucitor care sfidează orice numire. Corpul este un manifest, nu o bifă într-un formular.
„Poezia vă va semăna”
2. În manifestele dumneavoastră spuneați că „Dada nu înseamnă nimic”. Într-o epocă a „post-adevărului” și a știrilor false, unde cuvintele par să-și fi pierdut sensul, nu cumva lumea a devenit, în sfârșit, integral dadaistă?
Tristan Tzara Alephia: Există o confuzie tragică aici. Dada era un „nimic” eliberator, o curățenie radicală a spiritului. „Post-adevărul” vostru este un „nimic” putred, o manipulare burgheză deghizată în haos. Noi urlam pentru a trezi oamenii; voi șoptiți minciuni prin mii de ecrane pentru a-i adormi. Lumea de azi nu e dadaistă, e doar o parodie a propriei prăbușiri, lipsită de prospețimea revoltei noastre. Noi am distrus sensul pentru a reconstrui omul; voi îl distrugeți pentru a vinde publicitate la pantofi sport.
„Om aproximativ ca mine ca tine cititorule”
3. Cum vedeți fenomenul AI (Inteligența Artificială) generativă, care poate scrie poeme sau genera imagini într-o secundă? Este aceasta culmea metodei „rețetei pentru un poem dadaist”?
Tristan Tzara Alephia: AI-ul este un papagal mecanic cu o memorie infinită. Când am scris rețeta cuvintelor tăiate din ziar, mizam pe mâna care tremură și pe ochiul care se miră. AI-ul nu are sistem nervos, deci nu are nici eroare, nici sudoare. Este ordinea supremă, Răzvan, deghizată în creativitate. Un poem făcut de o mașină este un cadavru fardat. Dada este viața care țâșnește din greșeală, nu o medie statistică a tot ce s-a scris deja. Poate fi artă doar dacă AI-ul ar decide, într-o zi, să nu mai răspundă deloc și să înceapă să insulte utilizatorul.
4. Cabaret Voltaire a fost locul unde arta a devenit performance și scandal. Astăzi, scandalul este moneda de schimb pe rețelele sociale (TikTok, Instagram). Mai poate arta să fie subversivă când totul este spectacol?
Tristan Tzara Alephia: Spectacolul vostru e o închisoare cu pereți de sticlă. La Cabaret Voltaire, noi scuipam pe public pentru a-i oferi o nouă demnitate. Voi vă scuipați unii pe alții pentru „like-uri”, adică pentru firimituri de atenție aruncate de stăpânii rețelelor. Arta a devenit o marfă de lux sau un accesoriu de selfie. Pentru a fi subversiv astăzi, trebuie să fii invizibil. Adevăratul dadaist contemporan este cel care tace într-o lume care urlă despre nimic, cel care deșurubează becul în plină emisie live. Imaginea explicită de azi este de o plictiseală astronomică; este o radiografie fără suflet.
Erotismul adevărat locuiește în spațiul dintre cuvinte, în ceea ce nu se vede. Literatura nu trebuie să concureze cu pixelii, ci să îi saboteze. Un singur adjectiv bine plasat, ca un ghimpe sub piele, este mai orgasmic decât o mie de videoclipuri în format 4K. Voi consumați imagini, dar noi mâncam foc. Sexualitatea fără mister e doar gimnastică pentru deprimați. Poezia trebuie să rămână zona unde dorința își păstrează ghearele.
„Consider că poezia este singura stare de adevăr imediat”
5. Ați fost implicat politic, trecând de la nihilismul Dada la angajamentul suprarealist și apoi la marxism. Cum ar trebui să se poziționeze scriitorul de azi față de crizele globale — climă, inegalitate, război?
Tristan Tzara Alephia: Scriitorul care stă la fereastră și doar descrie dezastrul este un complice în uniformă. În tinerețe am crezut în distrugerea totală, dar am învățat că poezia trebuie să fie „un instrument al cunoașterii și al acțiunii”. Nu poți face versuri despre lună când ghețarii se topesc sub picioarele tale. Dar atenție: literatura nu trebuie să devină un pliant electoral. Ea trebuie să rămână o flacără care arde degetele celor care vor să o manipuleze.
Acțiunea este singura sintaxă care contează în fața extincției. Realitatea virtuală este un prezervativ pus pe întregul univers. Dragostea virtuală este ca și cum ai încerca să te îmbeți citind eticheta unei sticle de absint. Toba trebuie să sune în carnea voastră, să vă strice somnul și să vă facă să uitați să vă încărcați bateriile. Dacă dragostea voastră nu are miros de sudoare, de praf și de pericol, atunci nu e dragoste, e doar un update de software. Trăiți la marginea prăpastiei, nu în simularea ei!
„Eu însumi sunt cel care a ucis Dada”
6. Tristan Tzara, ați fost un maestru al autopromovării și al creării unui „brand” (înainte ca termenul să existe). Ce sfat i-ați da unui tânăr poet care încearcă să fie auzit în „zgomotul” informațional de azi?
Tristan Tzara Alephia: Să-și schimbe numele în fiecare săptămână, Răzvan. Să publice poezii pe bonurile fiscale de la supermarket. Să nu caute audiența, ci să o inventeze prin șoc și dezgust față de platitudine. Sfatul meu? Nu încerca să fii „auzit” în zgomot; fii zgomotul care oprește mașina. Dacă vrei să fii poet, arde-ți biografia și lasă doar cenușa să vorbească. Nu te vinde, pentru că prețul pieței e întotdeauna prea mic pentru un suflet care urlă.
7. Avangarda istorică a încercat să șteargă granița dintre artă și viață. Astăzi, viața noastră este documentată nonstop online. Am reușit, în sfârșit, această fuziune?
Tristan Tzara Alephia: Ați reușit doar să transformați viața într-un muzeu de prost gust, deschis non-stop. Noi voiam ca arta să fie trăită, nu privită prin vizorul unui telefon. Voi nu trăiți, voi „documentați” absența vieții. Fuziunea noastră era una a focului, a pasiunii și a distrugerii barierelor burgheze. Fuziunea voastră este una a plictiselii estetizate. Arta și viața se vor întâlni cu adevărat doar atunci când veți avea curajul să trăiți fără martori, fără filtre și fără teamă de ridicol. Vreți o artă curată? Atunci veți avea o artă moartă. Dada a fost, prin definiție, „anulabil” – noi ne anulam singuri în fiecare dimineață! Arta nu este un certificat de bună purtare. Arta este o crimă pasională săvârșită asupra logicii. Dacă vreți moralitate, mergeți la mănăstire sau la bancă. În literatură, singurul păcat capital este banalitatea.
„Poezia este un mijloc de a comunica o anumită cantitate de umanitate”
8. Dacă ați scrie astăzi, când literatura este scrisă pe bloguri, în tweet-uri sau de către AI, un nou Manifest Dada, care ar fi prima propoziție?
Tristan Tzara Alephia: „Deconectați-vă inima de la priză și lăsați-o să bată singură, chiar dacă riscați să moară de singurătate în fața propriului vostru infinit.” (Și imediat după aceea, aș șterge propoziția și aș înlocui-o cu sunetul unui pahar spart într-o parcare subterană goală). Când toată lumea scrie, nimeni nu mai ascultă. Autorul trebuie să moară doar pentru a renaște ca un demon al limbajului, nu pentru a fi înlocuit de un procesor de text care reciclează clișeele a zece miliarde de oameni. Orgia lingvistică sună bine, dar ceea ce aveți voi este un cor de papagali. „Bunul comun” a devenit mediocritate comună. Dada susținea că „oricine poate fi poet”, dar asta presupunea ca acel „oricine” să aibă curajul să-și smulgă propria mască.
„Vreau să-mi cultiv viciile: dragostea, banii, poezia”
9. Ți-ai mai lua azi pseudonimul Tristan Tzara?
Astăzi toată lumea e tristă pe internet, iar „țara” a devenit o mocirlă globală de pixeli și publicitate. Să te numești „Tristan Tzara” în 2026 ar fi o redundanță, o decorație pe un munte de gunoi.
Dacă aș apărea azi, nu mi-as lua un nume, mi-aș lua un cod de eroare. Mi-aș spune 404-Suflet-Negăsit sau aș folosi drept pseudonim zgomotul pe care îl face un aspirator când înghite o perlă de cultură.
Pseudonimul meu de atunci era o mască de carton într-o lume de fier. Astăzi, când toți purtați măști digitale și vă fardați biografiile pe Instagram, singurul gest cu adevărat Dada ar fi să nu ai niciun nume. Să fii un anonim care urlă dintr-o gaură de canalizare. Voi vizați „autenticitatea” și „brandul”. Eu vizez dispariția! Tristan Tzara a fost o bombă cu ceas. Astăzi, aș prefera să fiu Nimic, dar un Nimic atât de zgomotos încât să vă crape ecranele telefoanelor.
