- Seria Dungeon Crawler Carl a lui Matt Dinniman a vândut 17 milioane de exemplare, iar primele șapte volume, autopublicate online din 2020, au fost preluate în 2024 de Penguin Random House, cu un serial TV deja în pregătire.
- Formula de tip litRPG e respinsă de mulți cititori ca mecanică și sterilă, iar editurile tradiționale au ignorat genul ani la rând — „Nimeni nu voia să se atingă de el”, spune Dinniman.
- Dacă nu ai fost niciodată cititor recreațional, genul nu-ți cere un obicei format: naratorul Jeff Hays spune că un procent foarte mare dintre cititorii de litRPG vin exact din această categorie. În schimbul unor cifre transparente, care arată clar la ce nivel ai ajuns, unii autori câștigă din audiobookuri mai mult decât din tipar și ebook la un loc.
Literatura începe să funcționeze după regulile unui joc video, iar cel mai clar semn al acestei mutații este fenomenul din jurul seriei Dungeon Crawler Carl. Povestea pleacă de la o premisă simplă: extratereștrii invadează Pământul, distrug aproape întreaga civilizație și obligă supraviețuitorii să concureze într-un reality show intergalactic. Rezultatul seamănă cu o distopie adaptată pentru era streamingului, cu umor gros și violență de desen animat.
La Dragon Con, convenția de cultură pop din Atlanta care adună aproximativ 75.000 de participanți, costumele inspirate de personajul principal au fost atât de numeroase încât fotografia de grup a necesitat șapte megafoane și trei role de bandă de avertizare.
Cum arată un roman construit pe mecanică de joc
În litRPG, eroul ajunge într-o lume necunoscută, acumulează puncte de experiență, adaugă obiecte în inventar și își alege puteri dintr-un menu. În loc de descrieri literare, cititorul primește cifre: bonusuri de forță, arbori de abilități, cutii de recompense.
Trei dintre cele opt volume ale seriei depășesc 700 de pagini, iar ritmul rapid de apariție a ajutat titlurile să ocupe fizic spațiu în librării.
Reacția celor care resping formula
Pentru mulți cititori, acest mod de dezvoltare a personajului pare mecanic și steril. Autorul însuși recunoaște că prima impresie este frecvent negativă. „Este un titlu stupid, o premisă stupidă și este o carte pentru băieți”, spune Matt Dinniman despre reacția obișnuită la cărțile sale. El adaugă însă că lectura din reflex critic se transformă treptat în atașament: „încet, încet, încet, o citesc din ură, până când o citesc din dragoste”. Timp de ani, editurile tradiționale au ignorat complet genul: „Nimeni nu voia să se atingă de el”, își amintește autorul, care și-a găsit primii cititori pe Royal Road, o platformă de ficțiune serializată.
De ce formula câștigă totuși teren
Publicul acestor cărți nu este cel clasic al ficțiunii. Jeff Hays, naratorul versiunilor audio ale seriei, are o explicație directă: „Un procent foarte mare dintre cititorii de litRPG nu au fost niciodată cititori recreaționali”. Pentru cineva care nu avea obiceiul de a deschide o carte tipărită, spune el, trecerea la un alt mediu nu reprezintă un obstacol. Audiobookurile ajung astfel să genereze, pentru unii autori din gen, venituri mai mari decât tiparul și cărțile electronice la un loc.
Cine câștigă din joc
Prin urmare, respingerea estetică a formulei nu explică succesul ei. Aceste romane oferă ceea ce viața cotidiană refuză: un sistem de măsurare transparent. Rețelele sociale, dispozitivele purtabile și algoritmii economici ne cuantifică permanent, fără să ne spună ce înseamnă rezultatele. În schimb, într-un roman litRPG, fiecare punct câștigat descrie un progres real și verificabil. Cititorul știe exact la ce nivel a ajuns, iar această claritate, mai mult decât imitarea jocurilor video, pare să fie adevărata miză a genului.
Un gen cu nume recent și rădăcini mai vechi
Termenul litRPG, prescurtare pentru „literary role-playing game”, a fost propus la finalul anului 2013, într-o discuție dintre un scriitor, un redactor de science-fiction și un coordonator de serie de la o editură rusă, care a lansat atunci un proiect multiautor cu același nume. Ideea de a intra într-un joc pe calculator era însă mult mai veche: romane americane din 1978 și 1981 explorau deja lumi de tip Dungeons & Dragons sau jocuri de rol live transformate în reality show, iar din anii 1990, odată cu apariția jocurilor masive online, ficțiunea a început să folosească universuri virtuale ca decor narativ. În Japonia, genul pornește din 1993 cu o comedie care parodia clișeele jocurilor de rol, continuând cu titluri cunoscute din 2002 și 2009; în Taiwan, o serie în nouă volume apare din 2004, iar în Coreea există un ciclu de peste 50 de volume.
| Element | Descriere |
|---|---|
| Denumire | litRPG (literary role-playing game) |
| Apariția termenului | 2013, mediul editorial rus |
| Gen-umbrelă | Science-fiction și fantasy |
| Trăsătură definitorie | Statistici de joc vizibile în text (forță, inteligență, daune) |
| Relația personajului cu lumea | Interacțiune conștientă cu regulile jocului și progres deliberat |
| Ce nu intră în gen | Romane derivate din jocuri, cărți-joc de tip „alege-ți aventura”, jocuri descrise literar |
| Genuri vecine | GameLit (univers de joc, fără mecanică de avansare), fantezia de progresie |
| Precursori | Romane americane din 1978 și 1981, ficțiune inspirată de jocurile online din anii 1990 |
| Tradiții naționale | Japonia (din 1993), Taiwan (din 2004), Coreea, Rusia (din 2012) |
| Mod dominant de publicare | Autopublicare online, urmată de preluarea de către editurile mari |
| Titluri reprezentative | Sword Art Online, Solo Leveling, The Wandering Inn, Shangri-La Frontier, Dungeon Crawler Carl, He Who Fights With Monsters |
Primul roman rusesc din acest stil a fost autopublicat online în 2012 și tipărit în același an. Elementul care separă litRPG de ficțiunea inspirată de jocuri este prezența explicită a statisticilor — forță, inteligență, daune — ca parte a experienței de lectură, iar personajul principal interacționează conștient cu regulile lumii în care a ajuns. Pentru poveștile plasate într-un univers de joc, dar fără mecanică de avansare, a apărut termenul GameLit, în timp ce fantezia de progresie rămâne un gen vecin, în care personajele evoluează prin sistemul magic al lumii, fără legătură directă cu jocurile.
