- Între 1977 și 2002, artista a publicat 12 romane, patru volume de poezie, o culegere de proză scurtă și o autobiografie.
- Romanul său de debut, Manhattan Suicide Addict (1978), nu a fost tradus nici astăzi în engleză.
- Două dintre cărțile ei au declanșat un scandal care s-a încheiat abia în 2023, cu scuze publice.
Moartea artistei japoneze Yayoi Kusama închide una dintre cele mai vizibile cariere din arta contemporană și deschide, simultan, o discuție despre partea ei cea mai puțin frecventată. Publicul o reține prin buline, prin dovlecii monumentali și prin Infinity Rooms, acele camere de oglinzi care au produs cozi și milioane de fotografii. Opera reală este însă considerabil mai largă: performance, acțiuni politice, un videoclip pentru Peter Gabriel, un magazin al efemerei Kusama Fashion Company și, mai ales, o bibliotecă întreagă semnată de ea. „Atâtea idei îmi veneau una după alta în minte”, spunea despre anii ’60, „încât uneori nu știam ce să fac cu ele.”
Zece ani la New York, transformați în ficțiune
Kusama ajunge la New York în 1958, hotărâtă să intre în cercul marilor nume. Reușește: Georgia O'Keeffe îi susține cariera, iar Joseph Cornell îi devine amant. Experimentează cu haina ca obiect de artă, apoi cu sute de Happening-uri, adesea nud, mereu transgresive. Expune cu succes, dar rămâne fără bani. În 1973 se întoarce în Japonia pentru probleme de sănătate și este internată pentru tulburări obsesiv-compulsive.
Acolo revine la prima ei dragoste, scrisul. Rezultatul este un corpus de aproape douăzeci de volume, cea mai enigmatică zonă a operei sale: recenziile sunt puține, titlurile greu de urmărit, iar anul acesta chiar și Sotheby's a greșit numărând doar opt cărți.
Proza care contrazice imaginea publică
Aici se produce răsturnarea. Cine se așteaptă la o prelungire veselă a bulinelor găsește exact opusul: romane întunecate, violente, populate de patroana unui club BDSM în Arching Chandelier (1989) sau de artista calculată din Angels in Cape Cod (1990). Cărțile explorează sistematic subsolul societății și folosesc repetiția obsesivă ca procedeu literar, în oglindă cu pânzele. Kusama a insistat că nu sunt autobiografice; deceniul newyorkez transpare, totuși, în aproape fiecare pagină.
Recunoașterea a venit: The Hustler's Grotto of Christopher Street (1983) a primit premiul pentru debutanți al revistei Yasei Jidai. La fel și reproșul. Același roman și autobiografia Infinity Net (2002) au fost acuzate de pasaje rasiste, iar în 2023 artista și-a cerut scuze pentru „limbajul rănitor și ofensator”, adăugând: „Intenția mea de-o viață a fost să ridic umanitatea prin arta mea.”
Poezia ca ușă de intrare în picturi
Volumele de poezie, publicate în ultimii ani de David Zwirner Books, au reașezat totuși raportul dintre cele două practici. La o lectură online din Every Day I Pray For Love (2021), scriitoarea și editoarea Lara Mimosa Montes a povestit că a ajuns să iubească arta vizuală a Kusamei abia după ce a dat peste Violet Obsession (1998) într-o librărie din Brooklyn. „Versul «ești real, nu-i așa?» mă taie atât de adânc”, a spus ea. „Simt această întrebare în toată opera Kusamei, în scrisul ei; vitalitatea și jocul din viziunea ei sunt animate de această confruntare cu îndoiala.”
Bulinele rămân, așadar, doar suprafața. Sub ele se află o operă scrisă, inegală și incomodă, fără de care camerele de oglinzi rămân simple decoruri.
