- Jikji, colecția de învățături budiste tipărită în Coreea în 1377, este cea mai veche carte cu caractere mobile care s-a păstrat și poate fi citită acum online, într-o copie integral digitalizată.
- Jikji nu e prima carte tipărită cu caractere mobile, ci doar cea mai veche supraviețuită: tehnologia poate fi cu două secole mai veche, iar din proiectul lui Choe Yun-ui, terminat în 1250 cu 200 de ani înainte de Gutenberg, nu a rămas niciun text.
- Povestea învățată la școală are o lacună — cea mai veche carte tipărită cu caractere mobile care există nu e europeană, iar tu o poți deschide acum pagină cu pagină, chiar dacă UNESCO a recunoscut-o abia în 2001.
Cea mai veche carte tipărită cu caractere mobile care s-a păstrat nu este Biblia lui Gutenberg, ci Jikji. Volumul a apărut în Coreea, în 1377, și adună învățături budiste. Acum poate fi citit online: o copie integral digitalizată este disponibilă publicului. Povestea cărții contrazice versiunea pe care o învață aproape toată lumea despre începuturile tiparului.
Cum se rescrie istoria
Jikji este o colecție de învățături budiste Seon — forma coreeană a lui Chan sau Zen — adunate de maestrul Baegun. Cartea a fost tipărită cu caractere mobile de discipolii lui, Seok-chan și Daijam. Din tiraj s-a păstrat doar volumul al doilea, iar de acolo vin imaginile care circulă acum online. Volumul îl precede pe Gutenberg, născut în 1400, cu 23 de ani, iar tipărirea Bibliei sale, din 1454, cu 77 de ani. UNESCO a certificat-o drept cea mai veche dovadă de tipar cu caractere metalice mobile abia în 2001. După acordarea statutului de patrimoniu mondial, „cyber diplomați” coreeni au construit un site despre istoria, conținutul și proveniența cărții.
Istoriile regăsite
Jikji nu este, însă, prima carte tipărită cu caractere mobile, ci doar cea mai veche care a supraviețuit. Tehnologia poate fi cu două secole mai veche. Margaret Leslie Davis, autoarea cărții The Lost Gutenberg (2019), scrie că tiparul cu caractere mobile a fost o invenție chineză din secolul XI, rafinată în Coreea în 1230. M. Sophia Newman, care a relatat subiectul la Lithub și Tricycle, merge mai departe.
În anii 1200, dinastia Goryeo l-a însărcinat pe tipograful Choe Yun-ui să refacă Tipitaka, uriașa colecție de texte budiste antice, după ce mongolii au ars singurul exemplar coreean. A turnat caractere individuale în metal și le-a aranjat într-un cadru, exact procesul folosit mai târziu de Gutenberg. A terminat proiectul în 1250, cu 200 de ani înainte de presa lui Gutenberg. Textul nu a supraviețuit.
Cine-a pus
Tiparul asiatic timpuriu aproape că nu a lăsat urme materiale. Nu s-a păstrat nici Tipitaka lui Choe Yun-ui, nici numeroasele cărți tipărite când tehnologia s-a răspândit pe Ruta Mătăsii, în imperiul mongol, și s-a înrădăcinat la uigurii musulmani. Nu există dovezi istorice clare că tiparul ar fi ajuns în Europa din Asia pe rutele comerciale.
Joseph Needham scria în Science and Civilization in China că, dacă a existat o legătură, uigurii — care foloseau și tiparul cu blocuri, și caracterele mobile — aveau ocazii bune să joace un rol în ea. Fără documente, istoria timpurie a tiparului din Asia se sprijină pe surse secundare. Dar, notează Newman, nici istoria presei tipografice din Europa nu e lipsită de goluri. Mitul lui Gutenberg ca geniu solitar care a transformat cultura umană rezistă, scrie Davis, pentru că amploarea a ceea ce a urmat e atât de mare încât pare aproape mitică.
Mai învață o dată
Ce înseamnă asta pentru tine? Că povestea învățată la școală are o lacună. Cea mai veche carte tipărită cu caractere mobile care există nu e europeană, iar tu o poți deschide acum, pagină cu pagină, într-o copie digitalizată. Recunoașterea a venit târziu — UNESCO a certificat cartea abia în 2001 — dar asta o face mai importantă, nu mai puțin.
Dacă te interesează cum a apărut tiparul, ai la îndemână o sursă care schimbă ordinea cronologiei pe care o știai, plus un site făcut de coreeni despre istoria și proveniența ei. Ce rămâne pe dinafară din versiunea standard e, în cuvintele lui Newman, uimitor de bogat.
